
4 portii
2 vinete medii
300 gr orez integral
750 ml supa de legume (sau apa si un cub de concentrat de legume)
O mana de frunze de busuioc tocate
4 cepe verzi tocate
30 gr unt
50 gr parmezan (optional)
3 linguri de zeama de lamaie
Coaja rasa de la o lamaie
O lingura de ulei de masline
Sare, piper
O vanata se spala si se coace (fie in cuptor, fie pe aragaz) pana se inmoaie. Cand e coapta se scobeste de miez. Miezul se lasa la scurs si se toaca. Se pune deoparte. A doua vanata se spala, se taie cubulete, se pune intr-un singur strat intr-o tava (pe hartie de copt), se stropeste cu putin ulei si se baga la cuptorul incins la 200 de grade pentru cca 35 – 40 de minute (pana cand se rumeneste frumos). La jumatatea timpului se scutura tava (pentru ca bucatelele de vanata sa fie rumenite egal). Se scot apoi intr-o strecuratoare, se sareaza si se lasa la scurs. Intre timp se caleste partea alba a cepelor in putin ulei, se adauga orezul, se amesteca si se lasa 2 minute, apoi se adauga supa, se aduce la punctul de fierbere, se acopera vasul si se lasa la foc mic (cam cat scrie pe ambalaj – cca 25 de minute). Cand orezul este facut, se stinge focul si se incorporeaza vanata tocata, untul, cea mai mare parte a parmezanului si a cojii de lamaie si zeama de lamaie. Se gusta si se asezoneaza cu sare si piper. Se mai lasa apoi 5 minute. La servire se orneaza portiile cu bucatele de vanata, restul de parmezan, de coaja de lamaie, cozi de ceapa verde si busuiocul. Sa va fie de bine ca noua ne-a fost!